Salvia, Jalesul

Denumirea plantei: Salvia (lat. Salvia officinalis)
Familia: Labiatae
Denumiri populare: Salvie-de-gradina, Jales-de-gradina, Jale, Jales-bun, Salvir.
Ecologia si raspandirea:
Creste spontan pe terenuri uscate si pietroase, pe pasuni si povarnisuri. Se cultiva in gradini, atinge o inaltime de 30-70 cm, florile ei violete sunt dispuse vertical, deci in cerc, in jurul unei axe comune; frunzele sunt opozite, alb-lanoase sclipesc argintiu si emana un parfum usor amar, aromatic. Pentru a o feri de ger, se acopera cu crengi de molid, deoarece este deosebit de sensibila.
Perioada de vegetatie:
Inflorirea are loc in lunile mai-septembrie.
Perioada de recoltare:
Se face la inceputul infloririi (mai-iunie) prin taierea varfurilor verzi sau adunarea frunzelor de 2-3 ori pe vara, intre lunile iunie-septembrie. Se usuca natural la umbra.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Astrigente, antiseptice, antibiotice, antiinflamatoare, cicatrizante, sedative, calmante ale sistemului nervos, antiasmatice, expectorante, antispastice, bronsice, diuretice, stomahice, digestive, colerice, antidiareice.
 Afectiuni pentru care se recomanda:
Hepatice, icter, dischinezie biliara, colite, balonari abdominale; farigite, laringite, astm, bronsite cronice, gripa, tuse, raguseala, pneumonie, oprirea transpiratiei nocturne; afectiuni vasculare, hipertensiune; cistite, tulburari ale ciclului menstrual, menstruatii neregulate, menopauza, vaginita atrofica, favorizeaza conceptia si combate sterilitatea; astenie, dureri de cap, insomnii, depresii psihice, oboseala.
Mentiuni:
Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.
Mod de administrare:

- uz intern -
Ceai: ceai de salvie baut mai des, fortifica intregul organism, ne fereste de atacuri de apoplexie si are un efec favorabil asupra paraliziilor.
Se administreaza in spasme, afectiuni ale maduvei spinarii, dereglari glandulare si tremurul membrelor. In afectiunile acestea , se beau 2 cesti pe parcursul zilei, inghititura cu inghititura. Ceaiul are un efect benefic asupra ficatului bolnav, inlaturand balonarile si toate indispozitiile legate de dereglarile functionarii ficatului.
Are actiune depurativa, elimina mucozitatile prea abundente din apartul respirator si stomac, stimuleaza pofta de mancare si combate tulburarile intestinale si diareea. Pe intepaturile de insecte se aplica frunze de salvie faramitate cat de marunt.
- uz extern -
Ceai: se recomanda in mod deosebit in amigdalite, boli de gat, abcese (focare de puroi) dentare, inflamatii ale faringelui si cavitati bucale.
O infuzie de salvie ajuta si dintii care se misca, gingiile care sangereaza, desosarile (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clateste gura, se face gargara sau se aplica tampoane de vata imbibate in infuzie.
Baie de sezut: foarte important ar fi pentru oamenii slabi de nervi si femeile care sufera de afectiuni ale organelor pelviene sa faca din cand in cand cate o baie de sezut cu salvie.
Preparare:
Infuzie: se opareste 1 lingurita de plante cu 1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin.
Otet de salvie: se umple o sticla pana in gat (fara a o indesa) cu flori de salvie-de-camp, se toarna deasupra otet natural in asa fel incat sa acopere florile si se lasa sticla sa stea 14 zile la soare sau la caldura.
Baie de sezut: se pun de 2 ori 2 maini pline cu frunze peste noapte in apa rece la macerat. A doua zi, totul se incalzeste pana da in clocot, iar extractul incalzit se adauga la apa de baie.
Contraindicatii:
La femeile cu o constitutie uscativa, cu o vitalitate slaba, salvia nu se administreaza pe perioade mai lungi de doua saptamani, urmate de doua saptamani de pauza, deoarece poate avea drept reactii secundare nedorite scaderea apetitului alimentar, o usoara deshidratare si constipatie. Femeile care alapteaza nu trebuie sa ia aceste produse, deoarece le micsoreaza secretia lactata.

Read More

Splinuta

Denumirea plantei: Splinuta (lat. Solidago virga-aurea)
Familia:
Denumiri populare: Floare-boiereasca, Floare-buiaca, Manunchi, Smeoaica, Splinarita, Varga-de-aur
Ecologia si raspandirea:
Aceasta planta medicinala se gaseste la margini de paduri, in santuri cu apa, pe povirnisuri si locuri defrisate de padure. Tulpina, stufoasa, presarata cu lujeri cu flori galben-aurii, ajunge la o inaltime de cca. 80 centimetri.
Perioada de vegetatie:
Tulpina, stufoasa, presarata cu lujeri cu flori galben-aurii, ajunge la o inaltime de cca. 80 centimetri.
Perioada de recoltare:
Florile se pot aduna din iulie pina in octombrie.
 Afectiuni pentru care se recomanda:
Boli si hemoragii intestinale, boli renale.
Mentiuni:
Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.
Mod de administrare:
- uz intern -
Ceai: se amesteca splinuta, dragaica si urzica-moarta-galbena in parti egale, se bea 3-4 cesti in timpul zilei, in inghitituri mici. Ceaiul de splinuta ar trebui consumat neaparat in cazul unor deceptii si al starilor sufletesti stresante.
Preparare:
Ceai: se opareste 1 lingurita (cu varf) de splinuta cu 1/4 litru de apa si se lasa putin sa stea.
Contraindicatii:
Nu exista.

Read More

Sunatoarea

Denumirea plantei: Sunatoarea (lat. Hypericum perforatum)
Familia: Clusiaceae
Denumiri populare: Buruiana-de-naduf, Buruiana-de-pe-rozor, Crucea-voinicului, Drobisor, Osul-iepurelui, Pojarnita
Ecologia si raspandirea:
Creste la margini de drumuri si paduri, pe dealuri si campii.
Perioada de vegetatie:
Infloreste din iulie pana in septembrie.
Perioada de recoltare:
Planta atinge o inaltime de 25-60 cm, are o tulpina lunga si ramificata si infloreste in cime dalben-aurii. Planta inflorita este culeasa pentru a se pregati din ea ceai si bai, in timp ce pentru uleiul de sunatoare se folosesc numai florile.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Cicatrizant, antiseptic, coleretic-colagog, antidiareic
 Recomandari:
-uz intern -
Ulei din sunatoare impotriva alergiilor
Infuzie din flori impotriva gastritei, se bea neindulcita.
-uz extern -
Infuzie din planta pentru cataplasme pentru tratarea ranilor si a nevralgiilor
Infuzie din planta pentru gargara in caz de gingivite, abcese dentare
Mentiuni:
Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.
Mod de administrare:
- uz intern -
Inflamatia intestinului gros (colita): infuzie din o lingurita planta la o cana apa, se beau 2-3 cani zi.
Diskinezie biliara: infuzie din o lingurita planta la o cana de apa, 2-3 cani pe zi.
Hepatita cronica: infuzie din 2 lingurite planta la cana, se beau 2-3 cani zi.
- uz extern -
Abcese dentare: (efect calmant) gargara din 2 linguri de planta la 200 ml apa.
Tenuri uscate: comprese cu infuzie preparata din 2-3 linguri planta la cana de apa (stimuleaza tenurile ridate)
Cicantrizant in rani usoare: spalaturi sau comprese cu infuzie din 2 linguri planta la cana.
Pansamanete cu ulei de sunatoare: (20 g planta macerată 12 ore în 20 ml alcool, dupa care se adauga 200 ml ulei comestibil, se ţine pe baia de apa fiarta timp de 3 ore, iar in final se filtreaza prin tifon, presandu-se planta macerata).
Gingivită: infuzie din 2 linguri planta la 200 ml apa, se clateste gura cu ea.
Preparare:
Prepararea ceaiului: se opareste 1 lingurita (cu varf) de plante cu 1/4 litru de apa proaspat fiarta si se lasa putin sa stea.
Ulei de sunatoare: florile culese pe vreme insorita se introduc intr-o sticluta pan la gat fara a se indesa si se toarna ulei fin de masline peste ele. Uleiul trebuie sa acopere florile. Sticla, bine astupata, se lasa cateva saptamani in soare sau in apropierea masinii de gatit. Dupa catva timp, uleiul capata o culoare rosie, Se filtreaza printr-o bucata de tifon, se storc bine resturile si uleiul de sunatoare se trage in sticle de culoare inchisa. In cazul utilizarii sale la arsuri, se poate recurge pentru macerare la ulei de in in loc de ulei de masline.
Tinctura de sunatoare: 2 maini pline de flori culese in soare se pun intr-un litru de rachiu si sticla se lasa 3 saptamani la soare sau alta sursa de caldura.
Bai de sezut: 1 galeata plina de sunatoare (tulpina, frunze si flori) se lasa peste noapte in apa rece. Inaintea baii, continutul se da in clocot si se adauga la apa de baie. Durata baii – 20 minute.
Contraindicatii:
Este bine ca tratamentul cu sunatoare sa nu dureze mai mult de doua luni, urmat de doua saptamani de pauza.

Read More

Tataneasa

Denumirea plantei: Tataneasa (lat. Symphytum officinale)
Familia: Boraginaceae
Denumiri populare: Barba-tatei, Borocioc, Iarba-taratoare, Gavat, Iarba-neagra, Lutatina, Nadai, Radacina-neagra, Tatana.
Ecologia si raspandirea:
Creste pe campii unde este umezeala, la margini de camp, in santuri umede si de-a lungul apelor. O putem gasi si pe langa garduri si pe grohotisuri de panta, inflorind pe tot parcursul verii.
Perioada de vegetatie:
Frunzele sunt aspre si foarte ascutite la varf. Radacina care traieste mai multi ani – in exterior este maro inchis pana la neagra, in interior alba pana la galbuie – are grosimea degetului mare, iar daca o desfaci este foarte cleioasa, unsuroasasi lipicioasa la pipait. Fiind o planta cu radacini adanci, tataneasa nu poate fi distrusa.
Perioada de recoltare:
Planta proaspata este culeasa inainte si in timpul perioadei de inflorire, din mai pana in august. Are flori rosii-violacee, cu 5 petale, tubuloase, grupate sub forma unor cozi de scorpion.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Alantoina, mucilagii, glicozide, tanin, colina, ulei volatil, cicatrizant, antiinflamator, expectorant, antodiareic, antohemoragic.
Afectiuni pentru care se recomanda:
Expectorante, emoliente, antitusive, calmante (datorita mucilaglilor), anticanceroase, antitumorale, cicatrizante, antiinflamatoare, astringente, decongestive, regeneratoare de tesuturi (datorita alantoinei), antispastice, antidiareice, antidizenterice, hemostatice, antimitotice, imunostimulatoare.
 Recomandari:
-uz intern -
bronsite, tuse spastica, pneumonie, pleurezie, astm bronsic, tuberculoza, ulcer gastric si duodenal, gastrite hiperacide, colici abdominali, boli de ficat si vezica biliara, diaree, dizenterie, hemoragii digestive, hemoroizi, circulatie periferica deficitara, purificarea sangelui, psoriazis, diabet.
-uz extern -
reaumatism, guta, artrite, spondilite, discopatii, paralizii, abcese dentare, gingivite, dureri in gat, inflamatii bucale, sinuzita, rani, arsuri, inflamatii, fracturi, contuzii, echimoze, ulceratii varicoase, furunculi, inflamatii ale incheieturilor, intepaturi de insecte, cancer de piele si mamar..
Mentiuni:
Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.
Mod de administrare:
- uz intern -
Ceai: este folosit in bronsite, afectiuni ale aparatului digestiv, hemoragii stomacale si pleuezii. Se beau peste zi, inghititura cu inghititura, 2-4 cesti. Pentru a combate ulcerul gastric se recomanda un amestec de plante pentru ceai: 100 grame tataneasa, 50 grame de filimica si 50 grame de troscot.
- uz extern -
Abcese dentare: gargara cu decoct din 4-5 linguri de radacini maruntite la o cana de apa.
Arsuri: bai locale sau comprese cu decoct preparat din 4-5 linguri de radacina la o cana de apa.
Contuzii: bai locale sau cataplasme cu decoct din 4-5 linguri radacina de tataneasa la o cana apa.
Cicantrizant in rani usoare: bai locale si comprese cu decoct din 4 linguri radacini la cana.
Gastrite hiperacide sau ulcere: decoct din 1-2 lingurite radacina la o cana apa, 2-3 cani pe zi.
Hemoroizi: bai locale sau cataplasme cu decoct preparat din 4-5 linguri radacina la o cana apa.
Badijonari cu tinctura: 20 g radacina de tataneasa maruntita macerata 8 zile in 100 ml alcool.
Terci: compresele calde cu terci ajuta la tumefierile la glezne si la inchieturile mainilor, in ulcer varicos, in tumefierile reumatice ale muschilor, in noduri de artrita, in umflaturi, in dureri de ceafa, in inflamatii ale pielii piciorului si calmeaza durerile dupa amputari.
Tinctura: se folosesc comprese impotriva reumatismului si a inflamatiilor articulare, rani de tot felul, contuzii, hematoame si fracturi.
Preparare:
Ceai de radacini: Se pun peste noapte la rece 2 lingurite de radacini taiate marunt de 1/4 litru de apa, dimineata se incalzesc usor si se strecoara. Se beau inghititura cu inghititura
Amestec de plante pentru ceai (la ulcere gastrice): Se foloseste o lingurita cu varf din amestecul respectiv la 1/4 litru de apa, se opareste si se lasa in repaos 3 minute. Se beau cate 3-4 cesti pe parcursul zilei, calde, inghititura cu inghititura.
Comprese cu terci: Radacinile bine uscate sunt macinate fin, sunt amestecate repede intr-o ceasca cu apa foarte fierbinte si cateva picaturi de ulei alimentar pana se formeaza un terci, acesta se intinde pe o bucatica de panza, se aplica local in stare calda si se leaga.
Comprese cu frunze (proaspete): Frunzele proaspete se spala, se zdrobesc pe un fund de lemn cu un sucitor de taitei, se pun pe locurile afectate si se leaga.
Comprese cu frunze (oparite): Frunzele de tataneasa sunt oparite cu apa clocotita si sunt aplicate calde.
Adaos la baile complete: 500 de grame de frunze proaspete sau uscate de tataneasa se lasa peste noapte la rece in cca. 5 litri de apa. A doua zi se pune totul la fiert, iar lichidul se adauga la apa baii.
Adaos la baile de sezut: La fel ca la baile complete, insa numai 200 grame de frunze.
Tinctura de tataneasa: Se spala radacinile de tataneasa si se curata cu o perie, se taie marunt si se introduc intr-o sticla pana la gat fara a se indesa, se toarna rachiu de secara sau de fructe si se lasa 14 zile la soare sau in apropierea masinii de gatit. Rachiul trebuie sa acopere radacinile.
Alifie de tataneasa: 4- 6 radacini (in functie de marime) de tataneasa proaspete si spalate sunt taiate foarte fin, prajite iute in cca. 250 grame de untura curata din intestine de porc, lasate sa stea peste noapte, incalzite a doua zi, apoi filtrate si presate intr-o bucata de panza. Se introduc imediat in recipiente mici si curate si se pastreaza la frigider. Pomada poate fi intrebuintata in locul unei comprese cu terci. Este indispensabila in tratarea ranilor la oameni si animale.
Vin de tataneasa: 2-5 radacini proaspete si spalate sunt taiate fin si lasate 5-6 saptamani intr-un litru de vin alb natural. Un mijloc excelent in tratarea bolilor de plamani!
Contraindicatii:
Nu exista.

Read More

Paducelul

Denumirea plantei: Crataegus monogyna
Familia: Rosaceae
Denumiri populare: cacadara, gherghin, gherghinar, malai moale, malaiul cucului, malai nesarat, malaiet, maracin.
Ecologia si raspandirea:
Paducelul este un arbust spinos ce ajunge uneori la o inaltime de cativa metri. Are frunze lungi pana la 7 cm, petiolate, asezate altern, adanc divizate in 3-7 lobi, cu marginile dintate. La baza frunzelor se afla niste frunzisoare mici numite stipele. Frunzele sunt tari la pipait, lucioase pe fata superioara, mate si acoperite cu smocuri de peri la intersectia nervurilor, pe partea inferioara. Florile sunt mici cu un diametru de cca. 15 mm, dispuse mai multe la un loc in buchete, fiecare floare fiind asezata pe o coita lunga de 3-4 cm, uneori acoperita cu peri rari. Sepalele, in numar de 5, au forma triunghiulara. Petalele sunt de 5-6 mm, mai lungi decat sepalele, rotunjite la partea superioara. Ele sunt de culoare alba sau alb-roz. Atat sepalele cat si petalele sunt asezate pe un receptacul paros in forma de ulcior, care la maturitate devine carnos, transformandu-se in fruct. Fructul este de culoare rosie, lung de 7-10 mm, de forma ovala, uneori globuloasa, prezentand la partea superioara resturile caliciului. In interior contine o singura samanta sau 2-3 seminte.
Compozitie chimica:
se utilizeaza frunzele (Folium Crataegi), florile (Flores crataegi) cu frunzele din imediata apropiere (Folium Crataegi cum floribus), fructele (Fructus Crataegi), substante de natura flavonica si proantocianide, colina, acetil colina, trimetilena, acid crataegic, acid clorogenic, acid cofeic, acid citric, acid tartric, adenina, guanina, derivati purinici, acizi triterpenici, hiperozidul, amine, trimetilamina, amilamina, ulei volatil ce contine aldehida anistica de natura catehica, pectine, substante minerale, etc. Vitaminele: B1, C. Fructele contin flavonoizi, taninuri, acizi tartric, ursolic, citric, oxalic, nicotinic, clorogenic, colina, acetil colina, pectina, ulei gras, glucoza, fructoza, substante minerale.
Perioada de vegetatie:
La inceputul luni septembrie, fructele incep sa se coaca. Paducelul infloreste in lunile aprilie-mai. Creste prin paduri si tufisuri, izolat prin poienile din regiunea de campie pana in regiunea muntoasa.
 Perioada de recoltare:
De la paducel se culeg florile si fructele. Florile se recolteaza in momentul in care incep sa se deschida, ceea ce corespunde lunii aprilie. Ele se culeg numai pe timp uscat, dupa ce roua s-a ridicat, pe cat posibil in zile insorite. Fructele se culeg toamna, in momentul cand ele se inrosesc.
Afectiuni pentru care se recomanda:
afectiuni buco-faringiene, afectiuni diverse ale inimii sau circulatorii, afectiuni neurologice, agitatii nervoase, ameteli, angina pectorala, angoasa, astenie, ateroscleroza, bataturi, cardiopatie ischemica, circulatie periferica deficitara, climax, convalescenta, dereglari de ritm cardiac, dispnee, dizenterie, dureri de inima, fragilitate capilara, hipertensiune, hipertiroidie, insomnie, iritare, leucoree, litiaza biliara si urinara, nevroze cardiace, palpitatii, stari de nervozitate, tahicardie, tensiune oscilanta, tulburari cardiace cu substrat nervos, tulburari de menopauza, varice, zgomote in urechi.

 Calitati curative si actiune farmaceutica:
tonicardice, hipotensoare, antispastice, hipnotice si sedative, indicat in extra sistole si tahicardii sinusale, antispastic, tonic al inimii, intareste muschiul inimii, are efecte liticevegetative, febrifuge (florile), astringente si dizolvante ale calculilor (fructele), cardiodilatator, calmant al sistemului nervos, scade tensiunea arteriala si o regleaza, rezolva tulburarile inimii (in combinatie cu Roinita). Este un echilibrant psihic. Regleaza bataile inimii. Vindeca foarte multe din afectiunile inimii si vaselor de sange. Vasodilatator la nivelul vaselor coronare, hipotensiv de intarire si rarire a contractiilor inimii bolnave. Frunzele cu flori intra in componenta ceaiurilor: antiasmatic si calmant, impotriva tulburarilor cardiace, iar fructele in ceaiul calmant.
Mentiuni:
Inainte de folosire va rugam consultati medicul de familie.
Preparare:
in toate cazurile frunzele si florile pot fi inlocuite cu o cantitate dubla de fructe.
- Intern -
- Ceai -
- O lingurita de flori si frunze se vor pune in 250 ml apa clocotita. Se vor acoperii ulterior dupa care se vor lasa timp de 10 minute. Se strecoara si se consuma 2-3 ceaiuri pe zi.
- 2 lingurite de planta maruntita se va folosi la afectiunile mai grave sau extern. Se pune in 250 ml apa clocotita. Se va acoperi timp de 10 minute dupa care se va strecura. Se vor putea consuma si din acesta 2-3 ceaiuri pe zi, chiar si in cure de lunga durata.
- Tinctura – se vor pune 50 grame de planta maruntita in 250 ml alcool alimentar de 70°. Se va tine apoi timp de 15 zile la temperatura camerei agitand des. Se va strecura dupa care se pune in sticlute de capacitate mai mica.
Se va putea lua in functie de gravitatea afectiuni intre 10 picaturi si o lingurita de tinctura luata de 3 ori pe zi inainte de mesele principale diluata cu putina apa.
-Vin – se va pune intr-un litru de vin 100g de frunze si flori maruntite. Se astupa si se va lasa timp de 8 zile la temperatura camerei agitand des. Dupa 8 zile se va strecura.
Se poate consuma apoi din acesta 50 ml de trei ori pe zi inainte de mese in afectiunile mentionate mai sus. Se mai poate adauga si 50 g de patrunjel radacina, curatata si rasa la cei care au si edeme din cauzele afectiunilor inimii. Se va tine si in acest caz tot 8 zile si se va administra la fel.
-Vin preparat din fructe – Se vor pune la 2 kg de fructe zdrobite 2 kg de zahar, 10 litri de apa si 30g de drojdie. Se va pune totul intr-o damigeana de sticla. Se pune un dop prin care este trecut un furtun de cauciuc, care are un capat intr-un vas cu apa. Se va lasa timp de aproximativ 15 zile (in functie de temperatura), dupa care se va trage de pe drojdii si se pune in sticle de capacitate mai mica.
Se va putea lua din acest vin cate 50 ml de trei ori pe zi in afectiunile mentionate mai sus.
- Extern -
- In otet se pot pune cateva frunze si flori. Se vor tine timp de 8 zile, dupa care se pot folosi la bataturi, veruci, negi.
In traditia populara: din flori se preparau ceaiuri contra insomniilor, in boli de inima si de ficat. Decoctul fructelor se lua contra diareei si a bolilor de rinichi.
Decoctul frunzelor sau al varfurilor ramurilor se folosea contra bataturilor pe talpi, facandu-se spalaturi si legaturi cu resturile. Unii ardeau ramurile, iar din cenusa faceau lesie cu care spalau bataturile. Scoarta de pe radacini se punea proaspata tot la bataturi.

Read More

Galbenele (Calendula officinalis)

Galbenele planta cu tulpina inalta, ramificata si paroasa, cu flori centrale, tubuloase, de culoare galbena. O putem întâlni în întreaga ţară pe terenuri necultivate, pe marginea drumurilor, a căilor ferate şi pe lângă garduri.

Se recoltează florile fără codiţe când sunt complet dezvoltate. Recoltarea se face succesiv 3-4 zile, după ce se ridică roua şi până seara se usucă în straturi subţiri, la umbră. 

 Uz intern: gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, icter infecţios, ulceraţii canceroase, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, vermifug, boli de ficat, cicatrizant intern, dismenoree. 

 Uz extern: leucoree, trichomoniaza, acnee, arsuri, degerături, răni purulente, cancerul pielii, leziuni ulceroase ale sânilor, cancer mamar, boli tegumentare, micoze, osteoporoză. 

 Infuzia: 2 linguriţe cu vârf de floare uscată la 300 ml apă clocotită. Din infuzie se bea călduţ ceaiul de 3 ori în decursul unei zile înainte cu o jumătate de oră de masă. O infuzie mai concentrată se prepară din 4 linguri de flori la 200 ml apă din care se beau 3 linguri pe zi.

 Tinctură: se poate obţine din florile proaspăt culese care se introduc într-un recipient de sticlă de circa 1 litru, peste care se toarnă alcool până se acoperă florile. Vasul se asează în apropierea unei surse de caldură sau la soare unde trebuie să stea timp de 2 săptămâni. Pentru reglarea ciclului menstrual se pot lua de 3 ori pe zi câte 30 picături de tinctură în puţină apă.

 Alifie: se înfierbântă 100 g de untură de porc nesîrată, peste care se pun 20 g de flori proaspete, se lasă să prăjească la foc mic. Se amestecă încet timp de 10 minute apoi se dă tigaia la o parte şi se lasă să stea aşa până a doua zi când se încălzeşte din nou amestecul şi se filtrează printr-un tifon, într-un borcan, în care se stoarce şi rezidul rezultat din prăjirea plantei. Se aplică alifia, în straturi subţiri în zonele cu arsuri şi degerături.

 Băile de şezut:
30 g de flori proaspat culese se lasă să stea în apă rece timp de 24 ore. După acest timp se fierb timp de 10 minute în apa în care au stat şi se adaugă în apa de baie din cada până la nivelul de 25-30 cm, atât cât să ne acopere şoldurile. Băile de şezut vor dura timp de 10-15 minute şi se fac de două ori pe zi timp de 12 zile.

Read More

Urzica - Urticae herba

Urzica constituita din tulpini tinere recoltate inainte sau in timpul infloririi, avand frunze ovale cu marginea dintata, lungi de 7-14 cm, late de 2-4 cm, petiolate, cu varful ascutit, acoperite cu peri aspri, de culoare verde – inchis caracteristica. Mirosul specific, gustul amarui.
Substantele de natura proteica, avand un mare numar de aminoacizi, substante de natura glucidice, amine, steroli, cetone ( metilheptenona şi acetofenona ), ulei volatil, substante grase, sitosteroli, acid formic si

acetic vitaminele C, B2, si K ( cca 400 unitati pe gram ), acid pantotenic, acid folic, clorofila 0,3 – 0,8, protoporfirina si coproporfirina, b-caroten, saruri de Ca, Mg, Fe, Si, fosfati s.a. Substanta vezicanta pentru piele a plantei proaspete este formata din acid formic, o enzima si o toxalbumina. Prin uscare, aceste substante se pierd sau se transforma, disparand astfel proprietatile vezicante.

In medicina traditionala, urzica a fost utilizata pentru proprietatile sale antianemice, hemostatice, antidiabetice, diuretice si colagoge. Mai importanta este insa pentru extractia b-carotenului ca sursa de provitamina A si pentru obtinerea clorofilei. Aceasta din urma se foloseste mai rar ca atare, cat mai ales sub forma produsilor sai de degradare hidrolitica, operatie prin care clorofila este transformata in asa-zisele clorofiline.
Acestea, ca saruri de sodiu sunt solubile in apa si se folosesc ca antituberculoase, antianemice, cicatrizante ( in arsuri, dermatoze ), dar mai ales dar mai ales ca dezodorizante in tot felul de preparate medicamentoase si cosmetice sub forma de pomade, aerosoli, paste de dinti, guma de mestecat, sprayuri deodorante.
Clorofilina de cupru, de culoare verde, este de asemenea, mult utilizata drept colorant verde sau deodorant. In afara de substantele amintite, urzica mai contine histamina, urme de acid formic si o toxina urticanta a carei compozitie chimica este inca nedeterminata. 1/10.000.000 din aceasta toxina produce inca efectul urzicant la nivelul pielii. In urzicile tinere, productia toxinei inca nu are loc.
De aceea, nu se vor folosi urzici mature sau batrane, care chiar dupa fierbere, atat lichidul cat si partea vegetala integrata, duce la aparitia unei iritatii gastrice, senzatia de arsura la nivelul pielii, edeme, imposibilitate de a urina. In ceea ce priveste actiunea diuretica, trebuie specificat ca frunzele de urzica se folosesc in special pentru tratamentul bolilor metabolice, ca reumatismul si guta.
S-a demonstrat ca extractele de urzica provoaca o eliminare renala abundenta de acid uric, iar pe de alta parte deplaseaza acidul uric din tesuturi, trecandu-l in circulatia sanguina. Se prescrie un decoct preparat astfel : o lingura produs vegetal se fierbe 5 minute cu 150 ml apa. Se beau zilnic 3 decocturi, timp de 4-6 saptamani. Empiric, cazurile de lombago şi sciatica se trateaza prin flagelarea locurilor dureroase cu un buchet de urzici proaspete.
Operatia se efectueaza timp de 2-3 zile, dupa care se face o pauza tot de 2-3 zile ca urmare a sensibilitatii pielii. Procedeul este mai putin eroic decat pare, deoarece cei care aplica acest tratament capata obisnuinta, iar senzatia initiala de arsura se transforma intr-o senzatie de caldura placuta care invaluie tot corpul. Pacientul nu are voie, insa sa vina peste zi in contact cu apa rece, deoarece senzatia placuta de caldura se transforma iarasi in arsura si usturime.
Li se mai atribuie frunzelor de urzica si preparatelor obtinute din ele, proprietati hemostatice, astringente si antidiareice, si de asemenea se obtin bune rezultate in tulburarile gastrice datorate abuzului de tutun. Tot asa de importanta este actiunea hematopoetica, comparabila cu cea a spanacului si a preparatelor de fier. Asupra aparatului cardiovascular determina o actiune hipertensiva. Interesante sunt si proprietatile galactogoge si de stimulare a secretiei pancreatice.
S-a descris si un efect hipoglicemiant dar, ca si in alte cazuri, alaturi de principiul hipoglicemiant exista si unul hiperglicemiant. Se utilizeaza infuzia 5-10 %, decoctul 3-10 % si extractul 1:2 in alcool de 70 °C. Pentru tratamentul enterocolitelor se administraza cate o lingura de infuzie la fiecare 1-3 ore, sau 2-5 picaturi de extract alcoolic. Ca purgativ se administreaza cate un paharel de decoct, dimineata, sau 5-10 picaturi de extract alcoolic, de 2-4 ori pe zi, timp de 5-15 zile pe luna.

Read More

Calinul

Calinul este un arbust stufos a carui inaltime ajunge pana la 4 m. Are scoarta la inceput neteda, de culoare verde-cenusie, care insa cu timpul devine cenusie si cu crapaturi.
Frunzele sunt oval-alungite, divizate in 3-5 lobi dintati pe margini, cu un petiol scurt, prevazut cu un jgheab, avand 2-4 glande rosietice vizibile. 
 Toamna frunzele se coloreaza in rosu, la fel ca si fructele.
Florile sunt de culoare alb-verzuie, formand o inflorescenta umbeliforma cu diametrul de 5-7 cm.
Infloreste in lunile mai-iunie.
Creste in padurile de la campie pana in cele din regiunea de munte.
De la calin se strange coaja de pe ramurile si tulpinile tinere.
Recoltarea se face primavara, in momentul cand seva incepe sa circule mai intens (aprile-mai).
Se fac taieturi inelare pe ramuri la distante de 15-25 cm.
Inelele se unesc intre ele printr-o taietura facuta in lungime. Cu varful cutitului se desprinde coaja de pe ramuri si tulpini.
Coaja de calin se usuca in straturi subtiri, in aer liber sau in uscatorii la temperatura de 40-45 grade C. Din 2-3 kg coaja proaspata se obtine 1 kg de produs uscat.
Coaja de calin se foloseste in industria de medicamente la prepararea unor extracte cu actiune calmanta si homeostatica. Intern: astringent, sedativ, antidismenoreic.

Read More

Catina - Hippophaë rhamnoides L.(Fam.Elaeagnaceae).

Descrierea speciei. Planta este cunoscuta si sub numele de catina alba sau catina de rau. Aceasta specie este un arbust alburiu, foarte ramificat si spinos, care creste la noi incepand din nisipurile si pietrisurile litorale pana in regiunile muntoase, alcatuind uneori cranguri si tufisuri destul de intinse. Pe ramuri, cresc fructele grupate sub forma de ciorchine de culoare portocalie.

Produsul de planta folosit. In scopuri medicinale se folosesc fructele.

Actiune si putere de vindecare la centrii energetici si canalele de energie:

• prezinta efect vindecator foarte bun la chakra swadisthan(s,c,d), vindeca si energizeaza canalul energetic stang. Pentru tratament, fructele se vor utiliza sub forma de ceai infuzie, in cantitate de doua linguri de fructe zdrobite la 500 ml. de apa. Ceaiul se bea in mai multe reprize pe durata unei zile.

Read More